Decembrie 1989 – revolutia l-a inlaturat de la putere pe Ceausescu si cumva l-au si executat. Poate din exces de zel sau poate ca stia prea multe, poate era o piedica in „marele plan”.
2018 – aproape 30 de ani mai tarziu, dupa ce tara a „scapat” de comunism, nu se vede nici o luminita de la capatul tunelului. Optimismul a fost calcat in picioare de OUG-uri, de legi, de decizii pe care le-am vazut gandite si puse in executie de clasa politica.
Romania este membra UE, cumva pe ultimele locuri, oamenii buni cauta sa plece in strainatate, alaturandu-se celor care au plecat in acesti 30 de ani de balbaieli politice incompetente. Tara este intr-un faliment nedeclarat. Datorii mari, taxele tot cresc, impozite noi tot apar iar cheltuielile de zi cu zi pentru a asigura un trai decent locatarilor tarii (reparatii, infrastructura, sanatate, invatamant, etc) tind spre 0.
Daca ar incepe o noua criza economica probabil ca in Grecia a fost parfum in 2008 fata de ce s-ar intampla aici.
Silviu Brucan a declarat profetic ca „Pentru a deprinde democratia, romanii vor avea nevoie de 20 de ani”. Pe la jumatatea celor 20 de ani eram inca optimist, iar dupa inca 20 de ani de atunci mi-a pierit orice optimism, mi-a ramas doar ura si dispret. Tot domnul Brucan a declarat in ’88 ca a fost ca un os de peste in gatul lui Ceausescu. Asa simt acum ca-s politicienii astia pentru popor. Un os de peste de care nu poti sa scapi, la un moment dat ori faci o infectie si crapi, ori mergi la spital si scoti osul.