Exista un moment in viata oricarui om care a trecut prin sistem — liceu, facultate, poate un master ca sa bifeze si casuta aia — cand realizezi ca ai petrecut ani din viata ta memorand lucruri pe care nici macar profesorii nu mai credeau ca sunt relevante.

Eu am facut “Calculatoare”.

Impresionant. Suna a ceva. Suna a om care intelege cum functioneaza lucrurile din interior, nu doar apasa butoane ca restul muritorilor. Suna a viitor. Suna a… ei bine, suna a floppy disk de 5.25 inci si Turbo Pascal, daca e sa fii sincer.

Inainte sa intru in amfiteatrele cu banci de lemn scrijelit cu love si m**e Steaua, eu deja lucram. La radio. La tv. La banca. La un procesator de carduri Visa si Mastercard — adica exact genul de loc unde daca faci o greseala nu mai e vorba de un punct picat, ci de bani reali ai oamenilor care dispar in neant. Genul de job care te invata mai mult intr-o luna decat patru ani de examene.

Dar nu. Sistemul a zis ca am nevoie de o diploma. Si eu, om cuminte, m-am dus sa-mi iau diploma.

Am avut restante. Am supravietuit. Am facut calcule pe hartie pentru lucruri care azi se rezolva cu un search pe Google in trei secunde. Am invatat sa repar calculatoare — stiti voi, sa muti jumperi pe placa de baza, sa intelegi de ce un condensator umflat iti omoara PC-ul sau sursa. Skill-uri cu adevarat pretioase in 2024-2026, cand solutia la orice problema hardware este “du-l la service sau cumpara altul nou.”

Sistemul de educatie are o calitate pe care nu o apreciezi suficient: consistenta. Zeci de ani mai tarziu, curriculele arata ca niste mumii bine conservate. Nu evolueaza. Nu se adapteaza. Stau acolo, drepte si mandre, ca niste monumente ale unui timp in care acele lucruri chiar contau.

Acum, in 2026, cineva ma poate intreba: “Ia zi, Paul, cum instalez Windows?”

Si inainte sa apuc sa deschid gura, ChatGPT, Claude sau orice alt AI cu un nume de om a si raspuns, complet, cu pasi, cu screenshot-uri imaginate in text, cu variante pentru Windows 10 sau 11, cu ce sa faci daca nu merge si cu o gluma la final ca sa te simti bine.

Ai nevoie de un site? Stai o zi cu un AI si iti iese ceva pe care in trecut ar fi costat cateva mii de euro si cateva saptamani de “da, lucram la el.”

Ai nevoie de un script? AI. De o analiza? AI. De o scrisoare de intentie? AI. De o reteta? AI. De o scuza plauzibila pentru ca ai uitat aniversarea? AI — si poate mai credibila decat orice ai fi inventat tu singur.

Este minunat. Si usor ingrijorator. Nu pentru ca AI-ul face rau — ci pentru ca creierul tau, lasat fara exercitiu, intra in modul dolce farniente cu o viteza alarmanta. De ce sa te chinui sa gandesti cand poti sa delegi?

Si totusi…

Toti anii aia la radio, tv, banca, carduri, restante, jumperi, bluescreen-uri si servere resuscitate la miezul noptii — aia nu i-a luat nimeni. Nu exista AI care sa fi stat cu mine in datacenter la 3 dimineata cand cazuse ceva si trebuia rezolvat acum, nu maine, nu dupa un tichet de suport, acum!

AI-ul executa bine. Omul cu experienta stie ce sa ceara si cand raspunsul e gresit.

Facultatea? Ei bine. A contribuit poate 5% din ce stiu azi. Restul l-am furat din teren, din greseli, din colegi mai buni ca mine si din situatii in care nu aveam de ales.

Daca as da inapoi? Nu stiu. Poate ca hartia aia a deschis o usa sau doua sau poate ca nu, poate ca a contat experienta si moaca mea care probabil inspira ca-s baiat serios… Stiu sigur ca la inceput nu mi-a cerut nimeni copie dupa diploma. Nimeni!

Dar imi pare rau pentru floppy discuri. Chiar nu meritau….

— scris de un inginer de calculatoare care acum explica AI-ului ce vrea sa faca si se mira ca iese bine