Exista un experiment mental simplu pe care il poti face acasa, fara echipament special. Iti trebuie doar o harta a lumii, un creion si capacitatea de a suporta adevaruri inconfortabile. Trasezi o linie de la Washington la Berlin, de la Pentagon la Bruxelles, si te intrebi: cine conduce de fapt continentul asta? Raspunsul e ca Europa conduce singura — dar cu GPS-ul setat de altcineva.
Bine ati venit in cel mai mare spectacol de magie al secolului: cum sa convingi un intreg continent ca ideile altcuiva sunt ale lui.
„Europa e ca acel prieten care iti spune ca el a ales restaurantul, uitand ca tu i-ai trimis meniul cu doua zile inainte.”
Actul I: Conducta care stia prea multe
Sa incepem cu Nord Stream. Un proiect de infrastructura energetica de cateva miliarde de euro, construit cu meticulozitate germano-rusa, menit sa asigure „independenta” energetica a Europei fata de… oricine altcineva decat Rusia. Problema? Nu era „independenta” fata de America.
Si uite ca, in 2022, cineva — un cineva cu scafandri foarte bine antrenati si o agenda foarte clara — a decis ca teava trebuie sa dispara. Jurnalistul Seymour Hersh a documentat implicarea americana cu o precizie incomoda. Reactia Europei? Liniste diplomatica. Cateva intrebari retorice puse cu vocea celui care stie ca nu va primi raspuns si nu doreste unul.
Germania, tara care a platit cel mai mult pentru aceasta conducta, a cerut scuze cum ceri scuze sefului cand ti-a stricat masina — adica nu ceri, zambesti si iti cumperi alta. Ca cine esti tu sa-l deranjezi?
Actul II: Razboiul la comanda
Ucraina — un conflict cu radacini reale, cu suferinta reala, cu oameni reali care mor. Sa nu reducem asta la cinism pur. Dar sa fim onesti: cine a castigat cel mai mult din acest razboi? Europa plateste factura energetica dublata. Europa primeste valuri de refugiati. Europa suporta inflatie, instabilitate, dezechilibre politice interne.
America? America vinde gaz lichefiat la preturi record catre acelasi continent pe care l-a ajutat sa ramana fara gaz rusesc. America vinde armament. America si-a consolidat NATO — o alianta care fara Rusia ca amenintare activa ar fi murit lent de irelevanta. Coincidente fascinante, nu?
„When it’s profitable to be the solution, it’s also profitable to be the problem.” — concept des invocat in critica industriei farmaceutice sau militare, fara un autor cert dar care se muleaza perfect pe situatia noastra.
Iar Europa, in loc sa medieze, a ales sa fie cel mai entuziast sustinator al unui conflict pe propriul continent. Entuziasmul asta ar fi admirabil daca ar fi dezinteresat. Dar cand platesti tu facturile si altcineva colecteaza dividendele, se cheama altceva.
Actul III: Iran si al doilea front
Acum este Iranul in scena. Un nou conflict care e copt, cu Europa privind anxios cum America si Israel configureaza un alt teatru de operatii. Si care e raspunsul european? Sanctiuni, declaratii solemne, preocupare profunda exprimata in comunicate de presa pe care nu le citeste nimeni.
Intre timp, fluxurile comerciale se reconfigureaza. Rutele energetice se redefinesc. China — care a stat cuminte si a cumparat petrol rusesc la reducere in timp ce Europa platea premium — priveste acest haos cu satisfactia unui jucator de sah care vede adversarul eliminandu-si singur piesele.
Masterplanul, daca exista, e elegant in simplitatea lui: tine Europa ocupata cu crize la granita, tine China izolata prin tensiuni comerciale si presiuni tehnologice, si asigura-te ca dolarul ramane moneda in care se rezolva toate problemele. E imperialism 2.0 — fara colonii, fara ocupatii, doar cu dependente bine calibrate.
Interludiu special: Romania, elevul silitor din ultima banca
Aceasta sectiune este dedicata cu drag tarii care a reusit performanta unica de a fi simultan victima a geopoliticii si voluntar entuziast in propriul dezavantaj.
Daca Europa e marioneta, Romania e marioneta marionetei — cu propria ei scena, propria ei publicitate si un buget de productie facut din fonduri europene cheltuite cu… creativitate.
Romania sta la granita cu Ucraina, gazduieste baze NATO cu zambetul larg al omului care tocmai si-a inchiriat sufrageria si doarme in debara, si aplauda fiecare escaladare militara din zona cu un entuziasm care ar fi emotionant daca nu ar fi atat de scump. Avem rachete Patriot pozitionate strategic, soldati americani pe pamant romanesc si o clasa politica atat de dedicata intereselor atlantice incat uneori uita sa fie dedicata si intereselor romanesti.
Dar ce castiga Romania in schimb? Promisiuni. Vize. Mai mult vize. Si ocazional, o vizita de stat in care un oficial american pronunta „Bucuresti” cu un accent care face Carpatii sa planga, dupa care pleaca si uita ca am existat pana la urmatoarea criza in care avem nevoie de teritoriul nostru.
„Romania e ca acel coleg de apartament care plateste chiria la timp, curata baia si lasa cheia sub pres — si se mira de ce nu e invitat la petrecere.”
Intre timp, acasa: spitale cu pereti cazuti, autostrazi care exista mai mult in comunicate de presa decat in asfalt, si o diaspora de cateva milioane de oameni care au votat cu picioarele pentru ca au inteles mai devreme decat politicienii ca loialitatea unilaterala nu e o strategie, e un obicei prost.
Cel mai trist? Romania are o pozitie geografica de invidiat, resurse naturale, oameni inteligenti si o istorie care ar justifica mult mai multa incredere in sine. Dar undeva pe drum, am confundat suveranitatea cu supunerea si am numit-o parteneriat strategic.
Epilog: Europa are nevoie de o oglinda
George Carlin spunea in 1996 ca politicienii nu vin de pe Marte — ii cream noi. Acelasi lucru e valabil pentru Europa ca actor geopolitic: reflecta exact atata vointa cata are. Si in acest moment, vointa pare un contract de outsourcing.
Nu e o teorie a conspiratiei sa observi ca cel mai mare beneficiar al instabilitatii europene nu e european. Nu e anti-american sa intrebi cui servesc deciziile tale. E pur si simplu igiena politica de baza — genul pe care Europa a ales sa-l ignore in favoarea unui sentiment confortabil de solidaritate atlantica.
Solidaritate. Frumos cuvant. Mai ales cand platesti tu covrigul si mananca altul.
Dar stai linistit, Europa. Ai in schimb valori. Si declaratii. Si un viitor in care poate, poate, vei intreba si tu cine a setat GPS-ul inainte de a apasa Start.
Iar tu, Romania — mai ales tu — ai putea sa ridici o data mana si sa intrebi: bine, dar ce primim noi? Nu e irespect fata de aliati. E respectul fata de tine insuti. Ceea ce, recunosc, e un concept relativ nou pe la noi.
- Opiniile exprimate sunt satirice si nu reprezinta adevaruri absolute — cu exceptia conductei, care e o chestiune de beton si explozivi. Si a autostarzilor, care sunt o chestiune de… speranta.