În 2006 scriam pe blogul ăsta o întrebare care mă roade și acum, modificată ușor de timp: unde voi fi peste 10 ani? Atunci mă temeam de singuratate, de un job prost plătit, de stagnare. Acum, aproape 20 de ani mai târziu, întrebarea e aceeași — dar contextul e fundamental diferit. Și nu pentru că am rezolvat-o. Ci pentru că lumea în care trebuie să o răspunzi s-a schimbat complet.
Frica nu s-a schimbat. Contextul, da.
În 2006, frica principală era clasică: să nu ajungi la 35 de ani cu un job mediocru, fără bani, fără direcție. Frica de nerealizare profesională și socială. O frică perfect valabilă și azi — dar acum are un layer în plus: și dacă jobul tău dispare complet în 10 ani?
Nu e o întrebare retorică. Conform unui raport McKinsey din 2023, între 40-60% din activitățile de muncă actuale pot fi automatizate cu tehnologia existentă sau în curs de dezvoltare. Nu înseamnă că toți rămân fără job — înseamnă că joburile se transformă mai repede decât oricând.
Întrebarea corectă nu e unde, ci cine
Unde voi fi peste 10 ani? e o întrebare de locație. Mai utilă e întrebarea: cine voi fi peste 10 ani?
Ce competențe vei avea? Ce probleme poți rezolva pe care alții nu le pot rezolva — sau pe care o mașină nu le poate rezolva? Ce relații ai construit? Ce reputație ai în domeniul tău?
Locul în care vei fi — țara, compania, titlul — sunt mai puțin predictibile ca oricând. Cine ești tu în acel loc contează infinit mai mult.
Ce funcționează efectiv pentru planificarea pe 10 ani
Gândește în scenarii, nu în planuri fixe
Planul rigid de 10 ani e o iluzie — pandemia, AI-ul, recesiunile ne-au demonstrat-o. Ce funcționează e să gândești în 2-3 scenarii: dacă lucrurile merg bine, dacă se schimbă ceva major, dacă trebuie să o iau de la zero. Pentru fiecare scenariu, ce competențe te ajută să supraviețuiești și să prosperi?
Investește în lucruri greu de automatizat
Gândire critică, comunicare, leadership, empatie, creativitate aplicată — sunt domenii unde oamenii rămân relevanți mult mai mult decât în sarcinile repetitive. Nu înseamnă că ignori tehnicul — înseamnă că nu te bazezi doar pe tehnic.
Construiește ceva al tău, paralel
Un blog, un newsletter, o audiență, un produs mic, o reputație online în nișa ta. Nu pentru că vei deveni influencer — ci pentru că în 2025, a exista profesional online e echivalentul cărții de vizită din 2006. Și îți oferă un plan B indiferent ce se întâmplă cu jobul principal.
Revizuiește anual, nu la 10 ani
Check-in anual: am crescut? Am învățat ceva nou? Sunt mai aproape sau mai departe de ce vreau? 10 ani e prea mult ca interval de feedback. Un an e perfect.
Ce am învățat din cei ~20 de ani de când am scris prima oară asta
În 2006 mă temeam că nu voi fi suficient. Că nu voi ajunge unde trebuie. Că alții o vor duce mai bine.
Ceea ce nu știam atunci: suficient e o linie care se mișcă mereu. Nu o prinzi niciodată dacă o urmărești extern. O găsești doar când decizi tu unde e.
Și jobul de 500 de euro pe care îl menționam atunci? S-a transformat în altceva. Și apoi în altceva. Nu pentru că am avut un plan perfect — ci pentru că am continuat să mă mișc.
Concluzie
Peste 10 ani vei fi suma alegerilor mici pe care le faci azi: ce înveți, cu cine te înconjori, ce construiești, cât de sincer ești cu tine despre ce funcționează și ce nu. Nu e o destinație. E un proces.
Și dacă te uiți în jur în metrou și vezi fețe triste — poate că unii chiar sunt blocați. Dar poate că unii se gândesc exact la aceeași întrebare ca tine. Asta te face mai puțin singur decât crezi.
