Foarte mult ALB.

Cum te apropii simti ca iti arde ochii, simti cum nu mai suporti acel alb. Dar stai. Zaresc ceva. Din marea de alb se zareste un punct. Negru. Sta singur si asteapta sa se intample ceva. Suflu peste el.. poate este un bob de mac, poate un firicel de scrum. Nu se desparte. Este frustrant. Incerc altceva. Dau cu mana peste el si ma zgarie. pe langa punct se vede acum o dara de sange. Am remuscari ca am stricat acel imperfect aproape perfect si ca acum mai este o dara, subtire dar… rosie.
Ma impacientez ca daca mai ating albul o sa stric si mai rau.

Nu stiu ce sa fac.

?

Intr-un final s-au gandit imbecilii sa dea drumu la ploaie. Una sa racoreasca duhoarea fierbinte a bucurestiului.

Ma trezesc iar ea inca mai doarme. O las sa doarma pentru ca nu e frumos sa trezesti lumea sambata. E sambata… e ziua in care putm sa dormim MULT, e ziua in care nu trebuie sa mergem la munca, nu suntem obligati sa mirosim duhorile altora. E ziua aproape perfecta.

De ce aproape perfecta? pentru ca te mai trezesti cu cate o durere de cap (cred ca e de la bere), te trezesti lipicios transpirat si injuri vecinii cu mintea creata care chiar sambata si-au gasit un cacat de bormasina cu rotopercutie. Bormasina cu rotopercutie trebuie sa fie utilajul din iad. Pe bune!? Vecinul de la 10 (un moldovean belit – NT xx UGU deci e din neamtz) cam o data la doua weekenduri da cate o ora gauri in pereti. Banuiala mea e ca e peretist (fute peretzii) ca altfel nu imi pot explica cum gatzii masii se poate juca atat cu rotopercutzia. In fine…

Sa le dau pe doamna umeda sa o sarute pe preputz. Va urasc cu bormashinile voastre.