Belesc ochii in Facebook. Este 11 seara, Pi Em. Mashka zace tolanita undeva langa mine, deschide ochii nepasatoare si casca… Casc si eu ca-i contagios, ma scarpin in ureche si-mi verific degetul. E ok! In casa e cald, e bine!

De afara se aud zgomote de sezon. Un harnic isi da zapada de pe masina, din jurul masinii. Lopata, hîrș, repeta… Zgomotul se aude pana incep sa-mi pierd interesul…

Maine pleaca cu masina… Dupa o saptamana de stat pe ganduri si-a luat lopata la oferta si este pregatit sa faca sacrificiul suprem. O ora de dat zapada, o tortura miseleasca a zeilor, urmata de un alt neplacut lucru – posibilitatea suprizei sa-ti pângareasca vreun mojic locul de parcare, sa-ti fure culcusul pentru automobilul, propietate personala – cu sau fara rata!

Teroarea alba vine insotita de cosmaruri: Oare mi-o fura locul? Oare am muncit degeaba? Primaria de ce nu-mi da zapada?

Latest news / breaking news: urgia napraznica, iarna cumplita, drumuri inzapezite, nameti, drumuri inchise, Romania sub nameti, cosmarul alb.

Cand nu ningea ne parea rau ca nu ninge, cand ninge ne pare rau ca ninge si nu are cine sa ne dea zapada din parcare. Acum ninge, cum este normal zapada se depune incet dar sigur, afara bate vantul (moderat) si viscoleste cosmarul alb. Copii se joaca in zapada, cu bulgari, cu sania, isi construiesc cazemate si se bucura ca maine nu se duc la scoala ca este zapada.

Guvernantii isi pun mana in cap de la primii fulgi si trimit cate 4 pluguri pe fiecare artera importanta, am vazut ieri echipe de cate 4 pluguri care dadeau zapada, ocolind evident masinile si taxiurile stationate aiurea pe unde nu aveau voie. La televizor e stare de urgenta, ziarele au luat-o razna, noua cine ne da zapada? Trenurile intarzie si pe aeroporturi e nasol ca avem 3 freze si 2 pluguri care nu fac fata conditiilor impuse de natura…

Cand ne adunam la asa ceva? Propun la Universitate 😀