V-ati intrebat vreodata: “azi de ce am venit la munca?”
Eu azi da, nu ca mi-ar fi placut sa stau acasa si sa-i dau in cap lu’ mutu. A inceput sa fie monoton, mai rupem monotonia cu cate-o gluma de autobaza, profesional vorbind stagnam. Nimic nou sub soare, nimic interesant, same’ol stuff, over and over again!
La ora 12-13 e pauza de masa, mergem, mancam si dupa aceea ne intoarcem la birou cu chef de somn/lenevit. Digeram si ne apucam iar de rutina!
Rutina cred ca a facut ziua de vineri cea mai lunga zi din saptamana. De dimineata am fost pana la notar si m-am apropiat cu inca un pas catre visul de a avea o casa numai a mea. Mai este ceva de mers pana acasa… dar am rabdare. Lucrurile bune se fac mai greu 😀
Saptamana asta am capitulat total fata de tigari. Le iubesc, ma fac sa ma simt bine. Anturajul m-a ajutat enorm sa reduc de la 1-2 pachete la sub 1 pachet pe zi. Macar fumez mai putin… Tot pe lista de “you are a fucking looser”: azi am facut un tur de forta pe la magazinele unde as fi putut sa gasesc un set de surubelnite. Evident nu am gasit nimic. O voi rezolva duminica cand am planuit un drum in Cora/Carrefour pentru o masina de tuns. In seara asta am fi vrut sa mergem la pozat circul din Bucuresti. Cica in aer liber… cica ar fi intersant de fotografiat 😀 Dupa poze mi-ar placea o bere dar nu am anuntat pe nimeni. Ne-om suna!
Maine am de gand sa ma relaxez, sa merg la meciul de rugby Steaua – Dinamo, duminica sa merg la Cora/Carrefour si sa dorm cat mai mult. Sunt stresat si dorm 4-5 ore de duminica trecuta. Oboseala acumulata nu face bine, deci trebuie sa recuperez.
Am plecat din “Home” la 2 noaptea, am luat taxiul, a incercat sa ne ocoleasca, mi-am uitat cheile, am trezit toata casa, am dormit, m-am trezit. Acum ma dor capul, stomacul si o masea. Afara este frumos si am chef de foto dar sansele sunt impotriva mea. Azi am 2 “vizionari” (de imobiliare), nu stiu la ce ora. Vreau casa mea. Vreau un reset: la viata, la calculator, la job, la tot!
Vreau sa ies din rutina! Cine ma ajuta?
-5 grade, adica frig, adica ger. Se recomandau caciula, chiloti flausati, budigai si pufoaica daca erau -15. Ma trezeste ceasul de 2 ori. Il ignor cu nesimtire prima oara si revin la somnul dulce de 5 ore pe care-l incepusem cu 5 ore mai devreme. Trec 15 minute care au durat 10 ore, visez ca beau cafea, ca imi fac ritualul de dimineata. Suna iar ceasul, parca sa imi faca in ciuda. Ma gandesc ca trebuie sa ma dezvelesc macar. Poate frigul din camera reuseste sa ma trezeasca. Deschid ochii si vad ceasul. Il injur si ma invelesc. Nu este momentul sa ma trezesc. Mai am jumatate de ora pana trebuie sa plec, timp suficient pentru… Totul s-a sfarsit. Somnul a fugit, alungat cu suturi in cur de Mos Ene care era zgribulit de frig, cu sfarcurile tari de taia sticla cu ele. Prima zi de munca din 2008 avea sa inceapa incet dar sigur.
Ma duc la baie, dau drumu la robinetul de apa calda si astept. Trec 5 minute si nimic. Incep sa ma intreb daca vecinii mei se spala dimineata, incep sa dezvolt teorii ale conspiratiei evident impotriva mea. Precis s-au vorbit intre ei sa nu se spele ca sa astept eu un sfert de ora apa calda, sa numere apometrul… oameni rai, invidiosi pe succesele altora. Incetisor merg inspre bucatarie unde visam ca ma asteapta cafeaua deja facuta. Nimic! M-am multumit sa arunc 2 lingurite de ness, 2 de zahar intr-o cana si sa-mi prepar repede ceva cu cofeina. S-ar spune ca si de cofeina devii dependent dar nu mai conteaza ca deja sunt dependent de nicotina. Apropos de nicotina: imi aprind o tigare, deschid calculatorul, beau o gura de ness (groaznic ness-ul) si incep sa ma trezesc la realitate. Afara stiu ca este frig, stiu ca-s nameti, stiu ca trebuie sa ma infofolesc. Nu ma mai gandesc decat la alte cateva zile de concediu pe care le doresc din strafundurile inimii.
8:00. Ma imbrac. Mai fumez inca 3 tigari, beau cu ura toata cana de ness si ma pregatesc sa plec.
8:15. Cu grija printre nameti mocirla si babatii plecate cu sorcova. Injur cativa soferi, cativa taximetristi si fac slalom printre multii de mocila. Aglomeratie pe 7 ianuarie. Vad un 311. Parca sta pe loc. Incerc sa ma grabesc inspre statie, fara succes. Blestemate fie ghetele astea greoaie!
In 311 parca alta atmosfera. Toti dormeau pe ei, unii agatati de bara, altii sprijiniti de usa, altii pe scaune cu capul in piept. Simteam rasuflarea grea a pasagerului din spatele meu. Probabil este unul din conspirantii nenorociti. Daca este una din victime? Infig si eu cornul in haine si incerc sa nu ma mai concentrez la duhoarea grea care venea din spate. Deodata duhoara capata voce: “Cobori?”. Wow! Sa-mi fut una mai bine nu ma intorceam. Matzele mele s-au revoltat, la fel si eu! O batranica draguta pe la 70 de ani (cu o caciula de blana care o transforma intr-un extraterestru, cu ochelarii care ii mareau ochii de 3 ori si haina de blana ramasa de la rude… s.a.m.d) ma intreaba cu o voce si atitudine fara pic de amabilitate daca cobor. Spun ca nu si ma strecor printre oameni sa-i fac loc bicentenarei. Cu aceeasi voce scarboasa ca sunet si miros ma indeamna: “Hai ba mai repede, ca ma grabesc!”
Stau si ma intreb de ce nu am pleznit-o? Acum sunt la munca, pe jumatate treaz, cu gandul la cai verzi pe pereti si e prea tarziu. A dracu’ baba!
Parca ieri beam din paharul de sampanie si uram celor dragi succese nebanuite pe 2007. Iata vine si 2008 destul de repede. Pe sfarsit de an lucrurile o iau ori hais… ori cea… ori se duc pulii de suflet. Mi-a pierit lipsa de orice. Cafeaua nu-mi mai place, tigarile parca nu mai au gust, zilele parca trec una dupa alta fara sens, fara a se intampla ceva notabil in ele. Este sindromul rutinei care ma omoara, care TE omoara. Acelasi drum, acelasi asfalt, aceeasi oameni in masina, pe drum, sub drum.
S-a intamplat blogul asta acum ceva vreme. Am zis ca pot sa plec de pe Yahoo360 ca ma duce capul sa hostez singur un blog, ma duce capul sa aberez, ma duce capul sa expun cat de cat cu putin umor cateva idei… dar din entuziasmul de acum cateva luni a mai ramas numai o plictiseala si o lipsa totala de cuvinte. Am inceput sa ma gandesc la nemurirea sufletului si la conditia geniului in societate (nu la mine ca nu-s un geniu). Imi doresc chestii greu de realizat si imi dau seama ca lumea in care traiesc devine din ce in ce mai aglomerata. Prietenii pleaca unul cate unul si ii vad din an in paste, ii vad cum se schimba in ceea ce urau inainte, ma vad cum nu imi schimb ideologia si tot asa. Profesional am impresia ca stau pe loc, ca o ard suspect zilnic, sentimental sunt intr-un loc ciudat, overall simt ca nu mai am puterea sa iau decizii. La inceputul lui 2007 am zis ca iau casa. Acum am ocazia sa cumpar un apartament de 3 camere in Drumul Taberei dar ma fofilez cu un amarat de credit. Nici nu imi trebuie toata suma ca il iau la jumatate de pret. Singurul meu gand: “Este departe… in Drumul Taberei… la Romancierilor…”. Cu pensia privata am lasat de pe o zi pe alta pana luni cand am zis: hai sa o fac ca nu dureaza mult si e mult prea simplu. Acum sunt cu o parte din pensie la Allianz Tiriac. Sper ca pana la sfarsitul anului sa fac pasul decisiv sa iau creditul ala idiot si sa ma apuc sa imi fac casa. Deviez…
Revin la blog-uri: God damn ce plictiseala si la ceilalti. Unii posteaza numai de dragul bloggingului, unii posteaza ganduri misto si imi face placere sa ii citesc, altii vin cu provocari, altii renunta. Nu m-am gandit ca si aici unde ar trebui ca totul sa evolueze din placere exista atata concurenta. Page rank, link-uri, afisari pe zi, pe noapte, loc in top, zelist, meetinguri unde altii si-au dat seama de resursele GRATUITE pe care le pot folosi bloagarii, premii, concursuri, acuzatii, certuri de prost gust si adevaruri spuse . O comunitate din care cunosc personal doar cativa (Piticu, Alin, Greger, Innocente, Moraless, Mikutzu, Gabi, Marius), am vorbit prin messenger cu alti cativa (Tara, PiticStyle, Dana si altii). O comunitate din care admir pe Zoso ca a reusit sa se mentina pe primul loc cu content nu chiar exploziv, Sibelius pentru fotografii si forumul fototarget (atitudine generala + sentimentul de comunitate), CapOne (Wow nice photos man). Bineintels ca voi uita oameni pe care ii admir pentru ceea ce fac pentru ca nu-s perfect.
Nici tu. Nici el. Nici ea. Nimeni nu este perfect.