Suprem este sentimentul ca te duci acasa si te prabusesti de-a lungu’ pe canapea, dai drumu la televizor, ragai si flatulezi infundat la stirile circotecilor tv. Este atat de suprem incat te ia somnul din primul minut al ultimei ore la munca, deja plutesti ca pet-urile de pe Ciurel intr-un vis, ca poate se termina mai repede ziua si scapi de munca, macar temporar. Incepi sa-ti aranjezi efectele personale in ordine, ca sa-ti fie mai usor cand rupi usa – parca ai fi tentat sa stai imbracat cu 15 minute inainte de plecare…
Si totusi… Dupa o tigara fumata pana la metrou te trezesti brusc, competita pentru locurile bune din metrou este in plina desfasurare – muierile incep sa alerge ca disperate cand aud metroul huruind in tunel, e ca o atmosfera de ploaie – ropota obositoare a toacelor de corporatiste te antreneaza sa grabesti pasul, sa intri in jocul lor ca doar nu-ti iei coate aiurea! Trebuie sa stai jos sau macar lipit de usa, in mijlocul usii!
Si totusi… Ai reusit sa prinzi un loc in picioare storcit de tatele unei contabile corpolente, lipit de un muncitor care duhneste sublim a alcool ieftin si sprijinit cu coastele in cotul cuiva pe care nu-l vezi dar stii ca zambeste ascuns, bucuros ca pe cealalta parte sta cu ghiozdanul in spate. Don’ sofer urla ceva cu “folositi toate usile de acces”, probabil suparat ca iar a prins genti si trebuie sa repete procedura de inchidere, stresat probabil de trenul care d’abia asteapta sa intre in statie dupa ce a “stationat un minut” inainte!
Si totusi… Daca 3 statii consecutive ne-au zis ca “trenul stationeaza 1 minut” de ce nu au stationat prima oara 2 minute? Doar cuvantul “stationeaza” la ore de varf ne face pe toti sa oftam suparati si unii halenizeaza de-ti vine sa lesini!
Intrebarea era cu totul alta, da’ am divagat: De unde are lumea atata energie sa cotcodaceasca in continuu de la Pipera pana… unde coboara?