-5 grade, adica frig, adica ger. Se recomandau caciula, chiloti flausati, budigai si pufoaica daca erau -15. Ma trezeste ceasul de 2 ori. Il ignor cu nesimtire prima oara si revin la somnul dulce de 5 ore pe care-l incepusem cu 5 ore mai devreme. Trec 15 minute care au durat 10 ore, visez ca beau cafea, ca imi fac ritualul de dimineata. Suna iar ceasul, parca sa imi faca in ciuda. Ma gandesc ca trebuie sa ma dezvelesc macar. Poate frigul din camera reuseste sa ma trezeasca. Deschid ochii si vad ceasul. Il injur si ma invelesc. Nu este momentul sa ma trezesc. Mai am jumatate de ora pana trebuie sa plec, timp suficient pentru… Totul s-a sfarsit. Somnul a fugit, alungat cu suturi in cur de Mos Ene care era zgribulit de frig, cu sfarcurile tari de taia sticla cu ele. Prima zi de munca din 2008 avea sa inceapa incet dar sigur.

Ma duc la baie, dau drumu la robinetul de apa calda si astept. Trec 5 minute si nimic. Incep sa ma intreb daca vecinii mei se spala dimineata, incep sa dezvolt teorii ale conspiratiei evident impotriva mea. Precis s-au vorbit intre ei sa nu se spele ca sa astept eu un sfert de ora apa calda, sa numere apometrul… oameni rai, invidiosi pe succesele altora. Incetisor merg inspre bucatarie unde visam ca ma asteapta cafeaua deja facuta. Nimic! M-am multumit sa arunc 2 lingurite de ness, 2 de zahar intr-o cana si sa-mi prepar repede ceva cu cofeina. S-ar spune ca si de cofeina devii dependent dar nu mai conteaza ca deja sunt dependent de nicotina. Apropos de nicotina: imi aprind o tigare, deschid calculatorul, beau o gura de ness (groaznic ness-ul) si incep sa ma trezesc la realitate. Afara stiu ca este frig, stiu ca-s nameti, stiu ca trebuie sa ma infofolesc. Nu ma mai gandesc decat la alte cateva zile de concediu pe care le doresc din strafundurile inimii.

8:00. Ma imbrac. Mai fumez inca 3 tigari, beau cu ura toata cana de ness si ma pregatesc sa plec.

8:15. Cu grija printre nameti mocirla si babatii plecate cu sorcova. Injur cativa soferi, cativa taximetristi si fac slalom printre multii de mocila. Aglomeratie pe 7 ianuarie. Vad un 311. Parca sta pe loc. Incerc sa ma grabesc inspre statie, fara succes. Blestemate fie ghetele astea greoaie!

In 311 parca alta atmosfera. Toti dormeau pe ei, unii agatati de bara, altii sprijiniti de usa, altii pe scaune cu capul in piept. Simteam rasuflarea grea a pasagerului din spatele meu. Probabil este unul din conspirantii nenorociti. Daca este una din victime? Infig si eu cornul in haine si incerc sa nu ma mai concentrez la duhoarea grea care venea din spate. Deodata duhoara capata voce: “Cobori?”. Wow! Sa-mi fut una mai bine nu ma intorceam. Matzele mele s-au revoltat, la fel si eu! O batranica draguta pe la 70 de ani (cu o caciula de blana care o transforma intr-un extraterestru, cu ochelarii care ii mareau ochii de 3 ori si haina de blana ramasa de la rude… s.a.m.d) ma intreaba cu o voce si atitudine fara pic de amabilitate daca cobor. Spun ca nu si ma strecor printre oameni sa-i fac loc bicentenarei. Cu aceeasi voce scarboasa ca sunet si miros ma indeamna: “Hai ba mai repede, ca ma grabesc!”

Stau si ma intreb de ce nu am pleznit-o? Acum sunt la munca, pe jumatate treaz, cu gandul la cai verzi pe pereti si e prea tarziu. A dracu’ baba!