Am fost ieri seara sa luam lumina, ca tot romanul. Eu cu mainile in buzunar, LeX cu aparatul foto.

Lume multa la biserica Sf. Vineri de la Moghioros, toti imbracati la tol festiv, cu mobilele in buzunar, parfumu’ turnat kilograme pe toale sa nu puta de nesimtire. Mirosul de tamaie, mirosul de parfum “de pe piata neagra” amestecate cu aroma de pensionari nu pot decat sa iti intoarca stomacul pe dos.

Nu am stat mult si a inceput slujba. Megafoanele instalate pe cladirea bisericii imprastiau in multime fiorii reci ai mantuirii personale, mantuire de care avem parte de 2 ori pe an. Toate pacatele ne sunt iertate de paste si de craciun. Ne facem piosi cruce si executam matanii ca la carte, uitand sa ne ferim de tiganii iesiti la produs de telefoane mobile, telefoanele enoriasilor cuprinsi intrati in transa. “Ai grija la buzunare!” – asta o sa-ti spuna ajutorul de la biserica din Moghioros, aia mare si frumoasa, dar neterminata!

Este adevarat! Se intra intr-o transa ciudata din care nu ne poate trezi nimeni nici macar cu o lovitura puternica cu tigaia, aplicata la ceafa. Totul se rezuma atunci la discutii mentale cu divinitatea, in timp ce murmuri rugaciunea care se aude din megafoanele care iti spala creierul incet – incet si te indoctrineaza cum doar biserica poate! “Da-mi doamne noroc la examene, da-mi putere sa trec anul, da-mi sanatate, da-mi bani, ajuta-ma sa…” sunt cele pa care un telepat le-ar auzi. Un murmur constant in timp ce ochii stau pironiti in pietrisul din jurul bisericii.

Cateva certuri se auzeau sus, in fata usii mereu inchise a bisericii. Babele habotnice, pornite sa-si demonstreze credinta in dumnezeu, se certau pe primul loc, cel dintai primitor de lumina de la Ierusalim. Mai aveau un pic si scoteau caramizile din traiste sa-si aplice “lovituri cauzatoare de cucuie”. Prin biserica se intra DOAR prin lateral pentru ca poti deranja cablajele. Cablajele, dragi enoriasi, sunt 3 fire care leaga microfonul la care rosteste popa vorba de duh. Sunt cele responsabile pentru momentele in care nu se mai auzea nimic din slujba si au lasat sa se auda injuraturile si rautatea din sufletul pensionarilor care se imbulzeau ca oile la tuns ca sa fie primii, preafericitii, prea… da’ cu lumina frate!

“Vaco! M-ai calcat, blestemato!” in seara de Paste, cand iti sunt iertate pacatele. Un reset general, ca atunci cand trec 6 luni si iti sterg punctele de pe carnet. Totul o ia de la capat si ne demonstram din nou cat de ipocriti suntem. Mergem la biserica si ne dam credinciosi doar pentru a ne tine sufletul usor, ca ne iarta divinitatea! Tinem post ca sa ne admire cei din jur, infidelii, dar la 15 minute dupa ce am luat lumina mancam ca spartii si ajungem la spital cu toxiinfectie alimentara si peste doar 2 minute dupa ce am luat lumina – direct de la popa, de la sursa, pentru ca te-ai certat si te-ai injurat cu ceilalti.

Nu o sa pot intelege niciodata comportamentul asta si nu o sa inteleg pe cei care-si fac cruce cand vad o biserica dar nu se dau in spate sa te injure/blesteme. Credinta e pentru show iar injuraturile te definesc.

(c) Foto LeX.