Hai sa punem pe hartie viata romanului normal.

Se trezeste de dimineata, isi bea cafeaua si pleaca inspre munca. Fie ca are masina personala, fie ca merge cu transportul in comun drumul dureaza mult prea mult si este deranjat constant de cele din jur. Inspre munca se uita la mini-santierele presarate in oras si se intreaba retoric “nu mai termina astia odata?”. Speranta moare ultima, dar la noi deja Speranta este… putrezita, iar bacteriile ce inca o descompun imprastie mirosul pentru ca noi sa ne amintim ca nu avem nici o scapare.

Romanul ajunge la munca si pret de 8 ore va sta pe un scaun sau in picioare si va face jocurile unor patroni romani, turci, chinezi, arabeti, francezi si alte natii, patroni burtosi cu casa pe marginea marii si masini scumpe. Inainte de a pleca acasa va fi certat de patron ca pleaca fix la sfarsitul programului iar el va pune coada intre picioare si va mai sta inca jumatate de ora sa faca niste treburi pentru domn’ patron. In drum spre casa, acelasi miros de tara in putrefactie, aceleasi mini-santiere, praf, jeg, tigani, cersetori…

Acasa unde este oaza lui de liniste nu prea ii mai place. Sta intr-o cutie de beton, cu un balcon pe care tine sania copilului plecat in strainatate, un dulap vechi in care stau borcanele cu muraturi, dulceata, faina, malai si alte alimente. Fumeaza o tigara printre muraturi si se indreapta spre televizor. Pe realitatea se pupa in cur partidele, pe antene la fel, pro tv-ul o arde suspect iar pe Acasa TV sunt manele si telenovele. Isi ia o bere la 2L din frigider si bea pana se binedispune. Adoarme amortit de bautura si se trezeste a doua zi cu sperante ca poate va fi mai bine…

Cred ca trebuie sa fim optimisti, sa privim viata cu un sambure de speranta ca altfel ajungem sa ne ingropam de vii. In acelasi timp putem lupta pentru drepturile noastre, avem dreptul la o parere. Nu suntem roboti, nici sclavi!