metrou si spiridusiDe la 1 la 10 ăștia rup orice normă, nu se încadrează pe nicăieri că-s mult peste ce-i considerat normal în termeni de prostie.

Știm că în București cu chiu cu vai se face o magistrală de metrou în Drumul Taberei. Hai să zicem că o vor termina undeva în deceniul ăsta, cu 10 depășiri de termen și cu toate problemele care pot apărea că nu suntem germani când vine vorba de plan și execuție, vom fi cheltuit de 3 ori valoarea inițială a proiectului… de fapt chestii considerate normale la noi aici, în zona Mioritico-Pontico-Carpatină.

Au terminat tunelul, mai este de săpat doar Eroilor – Academie, mai sunt căile de acces în stații și parcă vreo doua stații de terminat. În mare s-ar putea începe operațiunea de restrângere a șantierelor – ca atunci când iei antibiotice și vezi ca buba se micșorează – sa redea cartierului “gloria” de altă dată. Pe lângă infrastructură mai trebuie să bage in tunele niscaiva metrouri că doar nu ne-om plimba cu bicicleta prin ce-au făcut până acum.

Avem fabrică și putem să ne facem singuri metrourile la Arad (Astra Vagoane Călători) dar hai să facem licitație. La licitație vin evident chinezii, spaniolii (care ne-au mai vândut niște metrouri acum un an parcă) și românii de la Arad. Din ce informații avem până acum românii de la Arad au pierdut licitația, cu un preț mai bun decât câștigătorul (CAF din Spania). Când contează 60% prețul ar fi fost cel mai ieftin să luam metrouri de la Arad, să le băgăm în tunelele de la București. Probabil ca ne vom plimba cu M5 în 2016, dar cu 3 ani întârziere m-as mira să nu mai întârzie încă 2-3 ani până în 2019 și să rotunjească la 2020?

Nu înțeleg de ce ne place să scoatem banii din țară? DE CE? S-ar fi creat locuri de muncă pentru ROMÂNI pe termen lung – fabricarea și mentenanța acelor trenuri de metrou – adițional materia primă putea fi luată din țară, etc etc… Niște idioți, asta dacă nu e impus de undeva că trebuia să câștige Spania, dar orișicât, idioții nu văd interesul tării. Avem cea mai proastă infrastructură feroviară, avem cele mai mari prețuri la acest tip de transport și sunt convins că putem să le facem mai bine, inhouse, dar nu… hai să fim eficienți, să ne odihnim în timp ce fabricile din Spania duduie.

Povestea se repetă și în alte fronturi de luptă, hai să fim realiști, adevăratele războaie în secolul acesta nu se dau pe câmpul de luptă ci în economii. Cum nu mai avem nici o putere proprie de producție iar băncile toate sunt vândute străinilor devenim (ah pardon, suntem deja) importatori de bunuri, o țară de consum. Asta-i globalizarea!

Revenind la ăi de sus care au pus ban pe ban în ultimii 26 de ani, ei au fost forța motrică pentru starea în care se afla acum țara. Sper să tragem linie și să fie trași la răspundere, deja rotile par sa fie în mișcare.

drumul tabereiNu voi intelege in 1000 de ani de ce au “inchis” parcul Drumul Taberei pentru peste 1 an, in totalitate. Lucrarile nu se vor face pe intreaga suprafata in paralel, oricum romanii nu au capacitatea de a organiza lucrari de o amploare asa mare.

Cred ca in momentul actual Drumul Taberei este cel mai infect cartier din Bucuresti. Au inceput lucrarile de metrou, ce era inainte drum drept acum este un slalom printre santiere. Praf si zgomot, asa cum iubesc bucurestenii, de calitate si de durata! Au inceput “reabilitarea” parcului Drumul Taberei (unul din cele 3 parcuri din sectorul 6 – Parcul Crângaşi, Parcul Drumul Taberei, Parcul Giuleşti), lucrari care oricum s-au intarziat… Pe langa nimicurile astea 2, vor sa devieze linia tramvaiului 41 pe o parte mica de traseu – intre Ghencea si Bd. Timisoara – prin urmare… inca ceva minunat, asa ca pentru niste bucuresteni care merita tot ce-i mai bun!

Nimicurile gen cainii comunitari, mizeria din cartier devin niste termene mai rar auzite pe la sezatorile din fata blocului. Ultimele noutati de la sezatoare erau ca “vor cere bani la intrarea in parc, ca la gradina Botanica” motiv pentru cateva facepalm-uri. Sper sa se propage mai repede informatia sa radem cu pofta cand presa o sa o ia de buna!

Asta, nea Manescu, actualul primar a promis ca Sectorul 6 sa fie “capitala Bucurestiului” dar nu se va intampla in timpul mandatului domniei sale. Eu cred ca isi lasa de munca pentru urmatoarea candidatura, ca sa fie ceva de pus pe afisele electorale.

PS. parcul nu este inchis… sunt niste minciuni! Bucatile de gard cu care au inchis intrarile au fost prinse cu sarma, lumea le-a desfacut si haladuie vesela prin parc!

Voi mai credeti in spiridusi?

Au impanzit traseul lucrarilor de la magistrala asta de metrou cu anunturi gen “Ne cerem scuze pentru disconfortul creat” si mesaje propangadiste cu “ajungi in x minute” alaturate celor ca “aici va fi statia ta de metrou, in 3 ani”. Din mesaje inteleg ca vin alegerile, dar in 3 ani – dupa ce le vom ierta disconfortul – sigur vom avea metrou…

Mai intreb inca o data: voi mai credeti in spiridusi?

Din experientele anterioare cu santierele din Bucuresti mi-am format o idee preconceputa: proiectele noastre nu sunt controlate si nu se respecta termenele angajate public, nu se dau amenzi si nu se pun intrebari. E si din bani publici asadar… unde dracu’ e graba cu metroul asta? Eu m-am obisnuit deja cu santierele si consider o provocare sa ne invatam toti cu zgomotul, praful si devierile de trafic. Un fleac! Adaugam si canicula in ecuatie si vom avea o vara superba in cartier, o vara in care nu o sa ma mai deranjeze nimic – nici macar echipele de maidanezi.

Las sarcasmul si spun ca speranta moare ultima. :)) Ar fi frumos sa ne dam la subteran in Drumul Tabrei, metroul, Magistrala 5… fix in 3 ani.

Totul incepe de la un copac pe care il taie si nu vor planta nimic in locul lui, iar daca planteaza evident vor planta puieti care in 30 de ani vor lua locui teilor care acum 20 de ani erau culesti de bunica mea ca sa poa’ sa bea copilu’ ceai de tei.

Astazi am ramas fara curent in prize si am plecat cu Lex sa facem 2-3 poze prin Drumul Taberei, cu gandul ca o sa scoatem niste super cadre cu care o sa ne imbogatim. Bine ca nu fac asta ca job ca as fi murit de foame!

Pe langa statia de troleu Romancierilor ne opresc niste cetateni care dadeau zapada din fata scarii blocului lor, (ne-au vazut cu aparatele in mana, poate suntem de la un ziar, un ong ceva) sa ne arate copacii marcati pentru taiere si sa ne povesteasca de petitia online pe care au pornit-o pe internet. Cred ca despre petitia asta este vorba ca ne-au povestit de “teii si alti copaci plantati in urma cu peste 50 de ani”, 197 de oameni au semnat pana acum. Parerea mea, si nu doar a mea, este ca prin petitiile online NU vom opri actiunea de defrisare planificata pentru zonele in care vor face statiile de metrou. Pur si simplu online suntem ca niste catze care macane de zor despre niste copacei care vor disparea din “cel mai verde cartier al Bucurestiului”, condus in mod “exemplar” de domnul primar Poteras. Sunt petitii si pe site-ul primariei dar nu cred ca ii pasa cuiva de la primarie de copacii din cartier, nu cred ca le pasa de haitele de caini adunate de 3 ani sau de masinile 268/668 care vin rar si pline…

Raul a fost deja facut pentru anumite zone ale cartierului unde deja au taiat copacii, arata… dezolant. Pe “bucla” au tras garduri si gropi care au transformat cartierul intr-un super mega santier, urmeaza Romancierilor, piata, 34 si restul care au statii. Cred ca din momentul in care vor incepe sa faca statia vom uita de copacii care nu mai sunt acolo sa faca umbra si fotosinteza. Ne vom gandi doar la cand dracu’ or termina ca m-am saturat de: santiere, devieri de trafic, coloane de masini care nu te lasa sa ajungi la munca, praf, zgomot, mizerie si toate cele aferente unui santier…

Nu o sa mai conteze ca vom avea 3 TBM-uri (Tunnel Boring Machine) care vor sapa tuneluri pentru metrou pentru ca nici la magistralele existente de metrou nu a fost santier deschis, cel putin in Iancului nu imi amintesc sa fi vazut vreun sanț enorm, doar multe pompe de evacuare a apei subterane si o mare gaura de aerisire. Ne rezumam doar la santierele pentru statii si infamul depou de la Valea Ialomitei – care l-as fi vazut mult mai bine legat de metroul din Militari – acestea sunt de ajuns sa strice comfortul locuitorilor din acest cartier. Garantat vom uita ca pe partea de nord unde vom avea metrou nu vom avea troleu, vom uita de acei copaci taiati si de traficul superb de acum!

Imi doresc sa putem da fast forward pana cand e gata metroul dar vom pierde multi ani. Ei spun ca in 2015 metroul din Drumul Taberei va fi gata, eu zic ca nu e frumos sa faca promisiuni. E criza economica, politica si traim pe un fond monetar international instabil. Rugam politicienii sa nu foloseasca metroul ca “moneda” electorala pentru ca dupa ~20 de ani de promisiuni am invatat ca nu tot ce zboara din gura lor se si mananca.

 

Vesti bune, oarecum…

Au aparut utilaje in spatiile imprejmuite, sunt chiar oameni care muncesc. Metroul din Drumul Taberei este foarte indepartat, pana incep lucrarile serioase (tunel, statii, etc) dar trebuie sa fim optimisti! Pana in iunie 2011 sa tot traga tare la sondajele astea…

Mai este versiunea “vin alegerile, uite ba am facut ceva la metrou”, asa ca va rog, pastrati o doza de scepticism.