De la ultimul backup on demand… Sa-mi fie rusine 😀
3 luni de la ultimul post… i’m the real blogger =))
De la ultimul backup on demand… Sa-mi fie rusine 😀
3 luni de la ultimul post… i’m the real blogger =))
Este cel putin fascinant ce se intampla zilele acestea in massmedia. Haosul, bucuria, lacrimile varsate, ipocrizia ies la iveala dupa ce, hai sa spunem, justitia din Romania si-a atins scopul intr-un dosar care a fost amanat de prea multe ori.
Voiculescu a fost acuzat in dosarul ICA si alaturi de altii a fost condamnat, s-a pus sechestru si i-au fost confiscate bunurile pentru recuperarea pierderilor suferite de statul Roman si in final de noi, cetatenii. Sper sa fie doar inceputul, sper sa i se alature si altii care s-au imbogatit in perioada post-decembrista (dupa revolutie, adica). In documentarul “Kapitalism – rețeta noastră secretă” Alexandru Solomon a scos la iveala fara sa acuze modul “oficial” prin care s-au imbogatit unii… Este si Voiculescu printre cei documentati. Un documentar fascinant in care frapeaza seninatatea cu care se povesteste de avutiile dobandite (cred eu, ilegal).
Ieri a fost “Plimbarea” de la Cotroceni, anuntata in direct de catre cei de la Antena 3, plimbare care a fost promovata pe blogul lui Radu Tudor ca un protest contra “politicianului ilegitim”, aici facand referire la Basescu. La aceasta plimbare cred ca Piticu a subliniat cel mai corect ce s-a intamplat. Fara cuvinte si comentarii acesta este nivelul nostru ca popor, imi lasa impresia ca suntem cel putin indoctrinati si orbiti de furia antibasista. Ma astept ca pensionarii care au protestat sa fie cerebrali si sa judece faptele nu sa se ia la suturi cu jurnalistii prezenti la eveniment. M-as fi asteptat sa demonstreze ca varsta te “coace la creieri” dar nu, babele il stergeau cu prosopele pe transpiratul Gadea si ii cereau un shpagat lui Badea, totul printre 2-3 flegme adresate celorlalti din presa, intre 2-3 strigaturi de “jos basescu”.
Lehamite!
Silviu Brucan a declarat “Pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani”. Au trecut 20 de ani si confundam democratia, inca ne comportam ca pe vremea lu’ Impuşcatu’, indoctrinati, inchisi, cu idei fixe si pareri impersonale.
In perioada urmatoare sa mai bagam cativa la zdup, Voiculescu sa fie doar un aperitiv. Sper ca in viitor presa sa fie echidistanta si sa fie facuta de oameni destepti care gandesc “outside the box”, sper ca jurnalistii sa nu mai fie pe ştate de plata politice. Sper ca fenomene mediatice de genul “plimbarii pentru libertate” sa nu mai vedem la televizor. Ne facem de ras si nu stim de ce!
Va recomand sa vizionati documentarul lui Alexandru Solomon (e link mai sus).
Au trecut 31 de ani chinuiti si subsemnatul a reusit infaptuirea visului de pustan de 18 ani. M-am inscris la o scoala de soferi, am facut cursurile, am dat simulari pe e-drpciv.ro si intr-un final cu toate taxele platite am fost la drpciv in Pipera si am dat examenul, dupa 2 zile traseul si… am luat. Am carnet… sta in portofel.
Experienta vasta in ale sofatului, cele 15 sedinte de scoala ma indeamna acum, de parca m-ar manca acolo unde nu bate soarele, sa imi cumpar masina.
Am trecut prin toate starile de la entuziasm la scarba, lehamite, lene, stres si am trecut prin toate marcile posibile: VW, Ford, Peugeot (de la care btw noul 308 e bestial), benzina sau motorina, in fine… v-ati prins: ma uit ca curca’n lemne… plm!
O poveste demna de… povestit… este “samsarul caruia ii placeau discutiile despre bani”. Am gasit un Golf 6 in targ la autovit (cel mai imbecil loc unde iti poti cauta masina) si am vrut sa inspectam masina, probabil sa facem si cateva sute de metri cu ea dar nu s-a putut. Ne-am lovit de un zid: da vorbim si noi de bani? Ca pe matasari… vorbesti de bani inainte.
Incredibil… avand un Vasilica, pe care pun mana zilnic, inca nu am masina mica. Inca imi caut… >100CP, <100000km, consum mic, hatchback, 4 roti, >2010, <10K EUR.
(Ps: se pot vota cate 3, de preferat pe categorii, adica benzina sau motorina, un tip de cutie, un model de masina)
Belesc ochii in Facebook. Este 11 seara, Pi Em. Mashka zace tolanita undeva langa mine, deschide ochii nepasatoare si casca… Casc si eu ca-i contagios, ma scarpin in ureche si-mi verific degetul. E ok! In casa e cald, e bine!
De afara se aud zgomote de sezon. Un harnic isi da zapada de pe masina, din jurul masinii. Lopata, hîrș, repeta… Zgomotul se aude pana incep sa-mi pierd interesul…
Maine pleaca cu masina… Dupa o saptamana de stat pe ganduri si-a luat lopata la oferta si este pregatit sa faca sacrificiul suprem. O ora de dat zapada, o tortura miseleasca a zeilor, urmata de un alt neplacut lucru – posibilitatea suprizei sa-ti pângareasca vreun mojic locul de parcare, sa-ti fure culcusul pentru automobilul, propietate personala – cu sau fara rata!
Teroarea alba vine insotita de cosmaruri: Oare mi-o fura locul? Oare am muncit degeaba? Primaria de ce nu-mi da zapada?
Cred ca mamele noastre traiesc cu frica, ca noi, cei care nu mai stam “acasa”, suntem cel putin malnutriti. Este prima daca nu a 2-a intrebare atunci cand raspund la telefon…
Prima intrebare poate sa fie “De ce nu ai raspuns la telefon?” asta dupa ce se aduna vreo 20 de apeluri pierdute! A 2-a e aia cu mancarea.
Buna! Ce faci mama? Ai mancat?
Da.
Ce?
Uite asta ma face pe mine sa cred ca nu ma crede ca am mancat, ca imi cere detalii. Am auzit eu ca o minciuna buna este aia cu detalii si incep sa insir: piept de pui la gratar, salata, ciorba de vacuta! Experimental puteti sa enumerati 1 luna aceleasi ingrediente ale mesei de pranz, veti primi inevitabil intrebarea “Ce ai mancat?” dupa ce spuneti ca ati mancat.
Nu este nimic rau sa-i pese cuiva de tine! 🙂 Dar de unde impresia ca stam undeva, in coltul casei, hamesiti de foame, inconjurati de mizerie si tremurand de frig?